Prințul Harry a dezvăluit câți talibani a trebuit să ucidă în Afganistan. Cu ce își compara victimele

Prințul Harry a dezvăluit câți talibani a trebuit să ucidă în Afganistan. Cu ce își compara victimele
Sursă Foto - Telegraph.co.uk
Publicat: 05/01/2023, 19:46
Actualizat: 05/01/2023, 19:47

Prințul Harry continuă seria dezvăluirilor incendiare în cartea sa autobiografică ”Spare” (Rezervă), unde și-a amintit și despre participarea sa activă la misiunile militare britanice din Afganistan.

Astfel încât, pe lângă subiectele aprinse legate de viața familială și relația tensionată cu familia regală, Harry a vorbit în premieră despre numărul de luptători talibani pe care i-a ucis personal în perioada petrecută în Afganistan, unde a mers atât în ​​2007-2008, cât și în 2012.

Prințul Harry a declarat că a omorât 25 de talibani, scriind că nu se gândea la cei uciși „ca la oameni”, ci ca la „piese de șah” pe care le scotea de pe tablă.

Prințul Harry nu se „simte în siguranță” când vizitează Marea Britanie

„Nu este un număr care să mă umple de satisfacție, dar nici nu mi-e rușine”, a declarat Harry, potrivit Telegraph.

Este pentru prima dată când Ducele de Sussex discută despre numărul de luptători talibani pe care i-a ucis în timpul serviciului său militar.

Prințul a fost considerat mult timp o țintă teroristă, nu numai datorită statutului său regal, ci și datorită celor două desfășurări ale sale în Afganistan, care l-au făcut o țintă pentru grupurile teroriste islamiste.

De asemenea, avocatul său a spus că „nu se simte în siguranță” atunci când se află în Marea Britanie, motiv pentru care a cerut protecție pentru el și soția sa.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?